Akita, o rasa de cinci stele

hachiko

Probabil că cei mai mulți dintre voi ați văzut, sau măcar ați auzit de celebrul film ”Hachiko”, povestea unui câine care nu și-a mai putut continua existența după moartea stăpânului său. În această poveste frumoasă, dar cutremurătoare în același timp, protagonistul este un cățel extrem de sensibil, care face parte din rasa Akita.

Foarte multă lume este curioasă să afle mai multe despre misterele pe care le ascunde această rasă, așa că ne-am decis să vă oferim o scurtă descriere cu cele mai interesante lucruri despre cățeii Akita.

Câinii ce aparțin acestei rase au o statură masivă, dar echilibrată, sunt atletici și ies, cu siguranță, în evidență, de fiecare dată. Pot fi găsiți pe aproape orice culoare, inclusiv alb, iar ochii sunt mari și strălucitori.

Ca temperament, câinii Akita sunt extrem de docili, inteligenți, curajoși și lipsiți de temeri. Sunt atenți și foarte atașați de stăpâni, adoră să facă mișcare și să se afle în centrul atenției. Nu te vei plictisi niciodată alături de un astfel de patruped, mai ales că este un adept al sportului, jocurilor și interacțiunii cu ceilalți.

Originar din Japonia, câinele Akita este una dintre cele mai inteligente specii canine, motiv pentru care și prețul la care poate fi cumpărat este destul de mare.

Ca nutriție, nu are nevoi speciale comparativ cu alte rase, însă este dependent de afectivitate și atenție. Are nevoie de o dietă echilibrată și diversificată, de spațiu de mișcare și de o anumită independență. Câinii Akita, sunt, într-adevăr, o rasă deosebită și de aceea mulți dintre noi ne-am dori să avem acasă un exemplar.