Cum iti dai seama cand cainele tau are depresie


Depresia la câini este, în general, rezultatul unui mediu stresant în care aceștia trăiesc. Interacțiunile intense sau violente cu alte animale, bătăile și infecțiile sunt printre cele mai comune cauze ale depresiei canine. Noi, ca iubitori de câini, încercăm să îi oferim patrupedului nostru un mediu de viață sănătos, afecțiune și grijă, însă există situații în care, deși cățelul are parte de o îngrijire corectă, el poate manifesta stări de anxietate. Simptomele pot fi diferite de la caz la caz, așa că cel mai bun lucru pe care îl poți face este să consulți medicul veterinar, atunci când observi ceva diferit în comportamentul cățelului.

Există mai multe modalități prin care ne putem da seama când ceva nu este în regulă cu micul nostru prieten. Îți oferim mai jos o listă cu câteva lucruri pe care le poți face pentru a află dacă, într-adevăr, câinele tău se confruntă cu o depresie:

  1. Analizează-i comportamentul de-a lungul zilei. Fă-ți timp și observă modul în care mănâncă, doarme, se joacă. Dacă sesizezi o schimbare majoră în comportamentul său, ca de exemplu, lipsa poftei de mâncare, somnul în exces, sau o oarecare stare de tristețe, este foarte posibil ca motivul să fie depresia. Dacă dintr-un cățel jucăuș și sănătos, patrupedul tău devine apatic și își petrece majoritatea timpului dormind, du-te cu el la veterinar cât mai repede posibil.
  2. Hrănește-ți câinele corespunzător de-a lungul zilei și asigură-te că mănâncă. Dacă refuză mâncarea, nu încerca să îl forțezi, pentru că astfel vei înrăutăți lucrurile. Încearcă să îi schimbi felurile de mâncare și hrănește-l cu ceva care îi place foarte mult. Dacă și așa continuă să refuze, e clar că se confruntă cu o stare de stres la nivel mintal și că trebuie dus la medic.
  3. Verifică dacă are vreo rană sau lovitură pe corp. Mușcături, cicatrici, tăieturi, sau alt gen de răni care i-ar putea provoca durere fizică. Loviturile sunt una dintre principalele cauze pentru care câinii suferă de depresie, așa că este foarte important să te asiguri că nu s-a accidentat fără ca tu să-ți dai seama. Analizează-I dantura, pentru că, asemenea oamenilor, și cățeii suferă de dureri de dinți, care le pot strica pofta de viață. Pentru orice neregularitate pe care o observi este bine să consulți medicul veterinar.
  4. Dacă nu descoperi nicio problemă fizică, încearcă să afli dacă pot exista alte motive pentru care cățelul e trist. Poate a fost infectat cu un virus sau bacterie, sau poate sursa depresiei este tocmai un aliment care nu îi priește. Verifică dacă are nasul umed, privirea clară și respirația corespunzătoare. În cazul în care ceva nu este așa cum ar trebui să fie, tot vizita la medic este soluția.