Labradorul Retriever este una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate rase de câini din întreaga lume. Celebru datorită abilităţilor sale de înot şi aport, câinele Sfântului Ioan, aşa cum i se mai spune, este un animal de companie inteligent şi foarte iubitor.
Labradorul este originar din provincia Newfoundland din Canada. El este un câine de aport, dar mai nou şi de vânătoare, datorită antrenamentelor la care a fost supusă rasa de-a lungul timpului. De asemenea, este un câine de apă care adoră scăldatul şi provocările. Din cele mai vechi timpuri, ei au fost folosiţi de către pescari pentru prinderea peştilor, dar şi pentru scoaterea plaselor pline din apă. Datorită abilităţilor lor extraordinare, labradorii sunt, în general, câştigătorii probelor de aport şi probelor de câini utilitari. În numeroase state, ei sunt antrenaţi atât pentru prinderea infractorilor, cât şi pentru asistarea persoanelor cu dizabilităţi.
Aspect fizic
Câinii din rasa labrador au dimensiuni mari, musculatură şi osatură bine dezvoltată. Un exemplar matur, sănătos, cântăreşte între 25 şi 30 de kilograme şi ajunge chiar şi la 55 de centimetri înălţime. Blana lor este scurtă şi netedă, iar urechile pliate. Picioarele sunt lungi, iar coada este groasă şi puternică, folosită pe post de cârmă atunci când înoată. Corpul lor posedă o sub-blană care îi face rezistenţi la apă şi la frig, însă nu şi la temperaturi excesiv de scăzute.
Probleme de sănătate
Labradorul este, în general, un animal sănătos, însă ca orice câine de talie mare, el poate suferi de displazie de şold sau de umăr. De asemenea, poate avea probleme cu ochii (atrofie progresivă a retinei) şi poate suferi de obezitate dacă dieta lui nu este atent supravegheată.
Îngrijire
Câinii din această rasă au nevoie de spaţii mari de joacă, de preferat o curte unde să poată alerga zilnic. Pot fi crescuţi şi la apartament cu condiţia de a fi plimbaţi în fiecare zi pe distanţe lungi. Îngrjirea nu este dificilă. Blana trebuie periată atent o dată pe săptămână, iar băile pot fi efectuate din când în când, cu condiţia să nu folosiţi şampon decât foarte rar (acesta poate diminua, în timp, rezistenţa la apă a blănii). Urechile trebuiesc verificate şi curăţate periodic, după instrucţiunile unui medic veterinar. Ele nu trebuiesc spălate atunci când îi faceţi baie câinelui ci păstrate cât mai uscate atât în timpul clătirii câţ şi după!
Comportament
Labradorii au o fire extrem de prietenoasă şi un fel foarte afectuos de a-şi exprima sentimentele faţă de stăpâni. Sunt câini perfecţi pentru familie, chiar şi pentru cele cu copii mici. Cu toate astea, labradorii trebuiesc educaţi cu mare grijă încă din primele luni de viaţă deoarece ei tind să fie hiperactivi. Un astfel de câine necesită o atenţie deosebită şi o îngrijire atentă. Ei trebuiesc dresaţi pentru a putea fi controlaţi. Deşi, în mare parte, le lipseşte comportamentul agresiv, ei pot crea diverse probleme datorită atitudinii exarcebate de prietenie. Ei obişnuiesc să sară pe oameni pentru a-şi manifesta afecţiunea şi astfel, îi pot răni fără să intenţioneze acest lucru. Din această cauză, este bine să fie educaţi încă de mici. Dacă primeşte dresajul necesar (pe care îl acceptă cu mare uşurinţă), un labrador poate fi, cu siguranţă, câinele ideal pentru familie.
Durată media de viaţă: 9-13 ani
Culoare: auriu, negru, ciocolatiu
Talie: mare
Grupa: Câini aportori, Scotocitori, Câini de apă