Cum sa iti faci cainele si pisica sa se inteleaga

Zicala “sunt precum câinele şi pisica” este deja celebră în toată lumea şi descrie relaţia de antipatie dintre două sau mai multe persoane. Totuşi, există foarte mulţi oameni care iubesc in mod egal câinii şi pisicile şi, din acest motiv, îşi doresc ca ele să poată convieţui în mod armonios în aceeaşi locuinţă.

Dacă te numeri şi tu printre cei care au sau intenţionează să îşi cumpere un căţel şi o pisică, e bine să ţii cont de câteva sfaturi care te vor ajuta să-i faci să se înţeleagă şi chiar să fie capabili să se îndrăgească unul pe celălalt. Nimic nu e mai drăguţ decât imaginea unui căţel şi a unei pisici dormind sau jucându-se împreună, aşa că, dacă eşti răbdător şi pregătit pentru câteva ore de “educaţie” a animăluţelor tale, vei obţine rezultate uluitoare.

  1. Ai răbdare. Animalele au nevoie de timp pentru a se putea cunoaşte şi acomoda unele cu altele. Dacă vei încerca să-i impui câinelui prezenţa pisicii, şi invers, lucrurile nu vor ieşi aşa cum îţi doreşti. Lasă-le timp să înţeleagă că fiecare este iubit în egală măsură, că atât câinele, cât şi pisica au spaţiul lor personal care nu le va fi suprimat şi că trebuie să se obişuiască cu ideea de convieţuire.
  2. Lasă-i spaţiu pisicii tale. Dacă iei câinele să doarmă cu tine în pat, iar pisicii îi pui o cutie undeva într-un colţ al casei, mai mult ca sigur ea se va simţi neglijată şi va ataca “inamicul”. Oferă-le atenţie în egală măsură şi dă-le de înţeles că nu vei face nicio diferenţă în ceea ce priveşte modul în care îi tratezi.
  3. Aranjează-le întâlniri. Pentru primele dăţi, e bine să ţii pisica în braţe în momentul în care aduci căţelul în cameră. Astfel, te vei asigura că niciunul dintre ei nu îl va ataca pe celălalt. Apropie-i uşor şi, în funcţie de reacţiile lor, îţi vei da seama dacă drumul spre o prietenie între ei e lung şi anevoios, sau mai scurt decât te-ai fi aşteptat.
  4. Şterge câinele cu un prosop şi pune prosopul în culşcuşul pisicii tale. Astfel, ea se va obişnui cu mirosul lui şi îl va accepta mult mai uşor. Fă acelaşi lucru şi în cazul căţelului.