Dalmaţienii, câinii pătaţi deveniţi celebri odată cu publicarea romanului “O sută unu dalmaţieni” al scriitoarei de origine britanică Dorothy Gladys Smith, îşi au originile în zona de est a Mediteranei. Prima descriere a acestei rase a fost însemnată în cronicile bisericeşti ale episcopului Petar Bakic (Croaţia) în anul 1719.
Dalmaţianul, numit şi Carriage Dog, era folosit odinioară ca şi câine de atelaj deoarece aveau rolul de a linişti şi de a păzi caii care trăgeau căruţele pe vremea când acestea erau singurele mijloace de transport. Frumosul pătat are în sânge spiritul protector, astfel că el poate fi folosit şi pe post de câine de pază.
Un astfel de patruped trăieşte, în general, între 10 şi 12 ani. Este un câine de talie medie, cu corp musculos şi blană scurtă. Perierea trebuie să se facă minim de două ori pe săptâmână, deoarece această rasă năpârleşte foarte des şi riscă să facă mătreaţă atunci când umiditatea este scăzută. Sunt câini sensibili la frig, aşadar nu pot fi lăsaţi afară prea mult timp atunci când este iarnă.
Alimentaţia trebuie atent controlată, deoarece dalmaţianul tinde să mănânce fără oprire. Dieta recomandată este aceea scăzută în proteine pentru ca patrupedul să nu dezvolte pietre la rinichi (nivelul acidului uric este mai ridicat decât la alte rase). Ei sunt predispuşi, de asemenea, la apariţia unor alergii ale pielii, la probleme de vedere şi probleme gastrice dacă nu sunt duşi din când în când la un control veterinar. Câinele din această rasă poate ajunge la 50-60 cm înălţime (sau 50-55 cm în cazul femelelor) şi aproximativ 25 de kilograme.
Dalmaţianul, ca şi personalitate, este un câine foarte activ, energic şi protector. Nu acceptă foarte uşor străinii, în schimb se împacă foarte bine cu copii, ceea ce il face să fie un câine perfect pentru familie. Este un câine inteligent care învaţă noi trucuri rapid dacă este dresat corespunzător. Dalmaţianul adoră plimbările lungi, alergatul şi activităţile în familie care implică mişcare.
